-
Cu copiii și prietenii la schi de tură – Măguri, 12/02/2023
Când iarna serioasă se instalează la noi, scoatem schiurile de tură. Acest lucru nu înseamnă că avem întotdeauna un deal de urcat și apoi să coborâm 🏔. De multe ori, traseele noastre nu au pantă suficientă care să ne permită să alunecăm ⛷. Cu toate acestea, schiurile ne oferă posibilitatea de a merge confortabil pe zăpadă. Ele ne scutesc de a ne scufunda în zăpadă mare, ceea ce poate fi uneori enervant atunci când zăpada intră în bocanci și în care avansezi foarte greu 🤨. Ideea rămâne aceeași, preferăm să mergem în zonele din apropierea Clujului și să facem trasee pentru începători adaptate copiilor 👨👧👧👩👦👦. Așadar, este o mare bucurie…
-
Schi de tură pe Vlădeasa – 09/02/2023
Na, a venit și vremea să urc și eu pentru prima dată pe vârful Vlădeasa. Fusesem de mai multe ori la pe la cabană, pe la Pietrele Albe dar nu urcasem niciodată pe vârf. Prognoza de cer senin și faptul că ninsese în sfârșit mai mult au fost semnalele că ar trebui să ieșim din nou pe munte. Pe William l-am lăsat la grădință la prima oră, apoi în Gilău m-am urcat la Arnold în mașină, care cu tracțiune integrală a reușit să urce pe drumul recent dezăpezit până sub cabană. La 10:30 eram deja pe schiuri și deși temperatura la umbră indica -11 grade, imediat a trebuit să ne…
-
Drumeție la Măguri 29/01/2023
Drumețiile de weekend sunt un obicei în familia noastră 👨👩👦👦! Muntele Rece, Someșul Rece și Măguri-Răcătău sunt zonele noastre preferate pentru că nu sunt departe de Cluj și oferă multe trasee diferite.Fie că știm sau nu traseul în avans, ne trezim dimineața și ne pregătim, întrebându-ne unde să mergem 🤔. În zilele în care nu ne-am planificat traseul din timp, aceste trei locuri sunt probabil una dintre destinațiile noastre și așa a fost și astăzi 🙃 .Deși Ștefan a anunțat târziu excursia, mobilizarea imediata a Ralucăi, a lui Ervin, a Claudiei și a lui David, ne-a încântat 🤗. Eram siguri că vom găsi zăpadă ❄️, dar nu și ceață. Dar,…